Important Things

Posted in baby.... with tags , , , , , , , , , , on July 16, 2016 by Blueshadow

tumblr_novelx3beo1sf6eqbo1_500

The most important things are the hardest to say. They are the things you get ashamed of, because words diminish them — words shrink things that seemed limitless when they were in your head to no more than living size when they’re brought out. But it’s more than that, isn’t it? The most important things lie too close to wherever your secret heart is buried, like landmarks to a treasure your enemies would love to steal away. And you may make revelations that cost you dearly only to have people look at you in a funny way, not understanding what you’ve said at all, or why you thought it was so important that you almost cried while you were saying it. That’s the worst, I think. When the secret stays locked within not for want of a teller but for want of an understanding ear.

Ode to Immortality

Posted in baby.... with tags , , , , , , , , , , , , , , , , , , on July 12, 2016 by Blueshadow

auschwitz_by_bandasphoto-d3aoahr

Passion will undo the best of us and lead only to tragedy. It’s ever thus for those who care so deeply.

Do you not yet comprehend the wicked secret of the immortal?
All age and die, save you.
All rot and fall to dust, save you.
Any child you bear becomes a crone and perishes before your eyes.
Any lover withers and shrinks into incontinence and bent, toothless senility.

While you…
only you…
never age.
Never tire.
Never fade.
Alone.

But after a time you’ll lose the desire for passion entirely… for connection with anyone. Like a muscle that atrophies from lack of use. And one day you’ll realize you’ve become like them. Beautiful and dead. You have become a perfect, unchanging portrait of yourself.

An eternity without passion? Without affection? Caring for nothing? Small price to pay for such immortal perfection, isn’t it?

Once…

Posted in baby.... with tags , , , , , , , , , , on July 10, 2016 by Blueshadow

 

tumblr_nfi9ukykpl1sjf2i0o1_500

Cause once this land was Heaven on Earth
Green hills were all you could see
But now it’s soot and steel and brick
So it looks more like hell to me
And each day brings more and more suffering
And each night is silence and fear
And I wake to the sound of your voice
But you’re not here
Why aren’t you here?

So now I lay me down to sleep
I pray the Lord my soul to keep
Please let me die before I wake
So the Lord my soul can take
Then maybe I’ll finally find you
‘Midst the beauty of paradise
And you’ll sing not of dying but living
Wouldn’t that be nice?

©Tom Kitt

Inca e acolo….

Posted in baby.... on August 14, 2014 by Blueshadow

tumblr_m9h7v75A731rt9p2mo1_500

“E o zi de iarna tare friguroasa…de ceva vreme ma obsedeaza absenta ei si pare atat de aberant totul si ma intreb de ce ma obsedeaza tocmai acum?Pana acum unde am fost cu sufletul si cu inima?Unde mi-a fost mintea in tot acest timp?Tind sa cred ca tot la ea,dar am incercat sa maschez tot cautand-o in fiecare femeie care mi-a trecut prin mana chiar si prin pat,desi nu am facut dragoste niciodata.Pare ca vorbesc din basme,nu?Ce e cel mai ciudat,e ca am cautat-o in fiecare chip de femeie pe care am cunoscut-o.Intr-o zi mi s-a parut ca am vazut-o pe strada,purta un palton lung si stramt,avea parul ca al ei…i-am pus mana pe umar si am fost tare dezamagit.Stii cum mi-a batut inima in acel moment?Aveam sperante,insa mi s-au spulberat cand am constatat ca nu e chipul ei.Inca stau si ma intreb de ce am incercat sa o inlocuiesc cand puteam sa o am chiar pe ea?Nu-mi explic,iar acum simt ca acesta este cel mai mare lucru regretabil vreodata…Tot acum am invatat ca toate persoanele sunt diferite si ca este imposibil sa mai gasesc o persoana ca ea,o femeie ca ea chiar.Atunci cand iubesti o femeie din tot sufletul,iti ramane in cap complet si incerci sa ii transpui figura in fiecare dintre urmatoarele care vor trece pe drumul vietii tale.Era foarte frumoasa si cred ca a ramas la fel.Am cunoscut-o cand era doar un copil si avea trasaturile fetei foarte fine,am incercat sa ii caut defecte,insa nu am gasit unele majore.Acum ma gandesc,daca atunci era atat de frumoasa,in momentul de fata,cand este o femeie in toata firea,oare cum e?Cred ca straluceste desi niciodata nu si-a dorit asta.Bineinteles,avea si micile sale defecte,dar am invatat sa o iubesc asa cum era ea,fara sa vreau sa schimb ceva anume la personalitatea ori aspectul sau fizic.Stii cum e,cand iubesti cu adevarat o persoana pana si defectele ti se par calitati.

In drumul spre cautarea fetitei de atunci pe care am iubit-o si o voi iubi la nesfarsit,am intalnit mai multe tipuri de femei.Am reusit sa fac intr-un fel sau altul si o clasificare a lor.

Pentru inceput,cand ne-am despartit,am cautat sa-mi inec amarul in ce imi era la indemana:tigari,bautura,uneori droguri…si femei!Atunci am cunoscut femeia care intruchipeaza dezinteresul,era lipsita de orice sentiment,lipsita de respectul de sine…buna doar pentru o noapte,dupa care ar fi trecut fara regrete la altul ca mine.Am cunoscut-o foarte bine,noptile mi le petreceam cu acest tip de femeie pana cand mi s-a facut scarba de mine pentru ca imi era scarba de ea.Era pur si simplu inumana,traia doar pentru placerile trupesti,lucru care ma dezgusta cel mai mult la o femeie.Dupa ce m-am decis sa merg in continuare cautand-o pe ea,am descoperit tipul de femeie interesata,si nu,nu de mine ci de banii mei.Femeia materialista cum ii spun unii.Desi avea toate calitatile sa fie asa cum era,egoista,in goana dupa bani,prin analogie,femeia pe care o cautam arata la fel de bine,poate chiar si mai bine,insa nu era lipsita de orice sentiment si nu m-ar fi lasat poate niciodata sa ii dau bani,nici macar cu imprumut.Intotdeauna s-a descurcat cum a putut mai bine,iar acest lucru m-a facut sa merg si mai departe,sa trec si peste asta.In continuare,am intalnit femeia pe care la sfarsit am numit-o “femeia trofeu”.Parea ca se apropie foarte tare de ceea ce incercam sa inlocuiesc,asa ca ma stabilisem cat de cat,aveam impresia ca m-am intors de unde am plecat si aveam impresia ca imi e bine.Ravneau toti la ea,era inalta,supla,un chip de papusica.Ii placeau cluburile la nebunie,nu avea limita de stat undeva,nu era stresata de nimic,se putea duce pe unde sufletul ii dorea.Insa intr-o zi,m-am simtit mai rau ca niciodata,am rugat-o sa vina sa imi aduca niste medicamente,eu nu ma puteam ridica din pat,dar si bineinteles,sa stea cu mine.Fara nicio remuscare,mi-a raspuns nu,drept justificare a gasit faptul ca ii pare rau ca m-am imbolnavit,dar sanatatea ei este la fel de importanta si nu poate risca sa se imbolnaveasca doar din mofturile mele.Am fost foarte deprimat in ziua aceea,nu am avut in cap decat momentele in care cea pe care incercam sa o inlocuiesc din toate puterile,statea langa mine chiar si daca o respingeam,nu ii pasa de germeni,gripa si alte prostii…imi facea ceai in fiecare dimineata,ma acoperea intotdeauna cat mai bine si ma tinea in brate cat mai strans,doar ca sa transpir.Un gand mi-a fulgerat prin minte si m-am gandit doar cat de fericit este cel care o are acum si care trece prin momente dificile.Este in stare sa te ingrijeasca exact ca o mama…Intr-un final,am renuntat.Da,am renuntat sa mai caut femei asemanatoare,ma saturasem,mi-am dat seama ca norocul nu iti surade cand vrei tu,iar cand ti-a surs,important e sa stii cum sa profiti de el.Eu nu am stiut,si asa am pierdut-o pe femeia specie,intotdeauna delicata si atenta la gesturi si simturi.Femeia care nu s-a sfiit niciodata sa imi impacheteze hainele si sa mi le puna in dulap,femeia care facea patul in fiecare dimineata,cea care stie sa iubeasca neconditionat.Daca eu nu o mai pot gasi,imi doresc doar,cel care o incalzeste noaptea sa nu faca aceleasi greseli ca ale mele.Sa nu renunte la ceva ce altii si-ar dori cu ardoare,la ceva ce se obtine trudind,iar acel ceva e doar un suflet de femeie pe care daca il iubesti macar pe jumatate cat e el in stare sa iubeasca,iti va da mai mult decat ceri…”

-Eu tot nu inteleg de ce ai renuntat la ea daca pentru tine era perfecta…

-Simteam ca imi trebuie altceva,simteam ca ritmul trebuie schimbat.Insa am realizat ca am plecat ca sa am unde sa ma intorc,ea inca era acolo,dar nu mai era pentru mine…

Cândva….

Posted in baby.... on June 24, 2014 by Blueshadow

 

 

10430855_513137785481314_3681960597862834438_n

Există, din când în când, pentru fiecare dintre noi, un moment ca nici unul altul.
Te uiți la omul de lângă tine. Îl auzi vorbind. Îl vezi mișcându-se.
Îți explică o banalitate. Râde. Sau e supărat.

Poate să fie un prieten apropiat, un coleg, o rudă, partenerul tău sau pur și simplu un om drag.
Și te lovește. Te uiți la omul de lângă tine și îți dai seama că vrei să îți fie aproape toată viața. Întreaga ta viață. Într-un fel sau altul, vrei să fie acolo. Toaaaaată viața.

Celălalt își vede liniștit de treabă, complet neștiutor în ceea ce privește amploarea momentului ce tocmai a avut loc.
Se joacă liniștit cu sosul de la spaghete, scrie ceva concentrat pe o foaie, povestește cu altcineva, termină de zis un banc care nici măcar nu e așa de haios sau te ascultă cuminte în timp ce vorbești.

Există din când în când un moment.
Se întâmplă rar, cu puțini oameni și adesea nici măcar noi nu suntem conștienți de apariția lui.
Este acea fracțiune de secundă în care mintea ta ia decizia definitivă să elibereze un sertar în care persoana din fața ta să își poată depozita o bucățică din ea. Pentru o vreme. Pentru o viață. Și atunci când reușești să prinzi acest moment, să devii perfect conștient de acea fracțiune de secundă care se petrece, ai parte, de departe, de cel mai frumos și curat moment care poate exista între doi oameni.

Există din când în când un moment.
Să-i spunem momentul fluture.
Durează puțin, dar cuprinde în el o viață întreagă.

I crave

Posted in baby.... with tags , , , , on June 17, 2014 by Blueshadow

 

I crave for blood, for Your blood to be precise…I sometimes fantasize about cutting your beautiful skin, piercing your coverage and admire a crimson, thin river flowing from within… I wonder if your essence is sweet, sour or just has a metallic taste. I wish I taste it, feel it, smell it…

Sometimes I imagine myself drawing some beautiful scars on your arms and chest…

I wish you would trust me enough and let yourself enjoy the pain and the sting… to let me be the one who has the ultimate control over your body, to not fear that something can go wrong…

Maybe, one day… Until then, I’ll wait, as I always do…

 

Decayed voices

Posted in baby.... on September 18, 2013 by Blueshadow

Image

Celalalt inseamna intotdeauna teama de moarte. Uneori sa ma tem de moartea lui. De cele mai multe ori ma tem sa fiu bantuita de ideea mortii mele. Nu stiu, dar cochetez cu posibilitatea ca acest gand repetitiv sa se furiseze in umbra iubirii sau a partii ei mai ascunse, nedetectabile a nevoii de a fi iubita. Si totusi aici, la suprafata vietii, unde intalnirile devin posibile, eu ma gandesc la moarte ca la un stapan suprem care nu ma mai lasa sa ma joc mai departe. Decide pentru mine ca tot ceea ce n-a fost facut asa va ramane. Istoria mea s-a scris atat cat am fost capabila sa o umplu cu pagini, paginile cu randuri, randurile cu cuvinte, cuvintele cu litere, literele… Literele cu idei, ideile cu trairi, trairile cu dorinte. Daca istoria se scrie din dorinte, moartea ma impinge sa regret viata pentru ca n-am reusit sa fac ceea ce mi-am dorit. Teama mea de moarte ia intotdeauna aceasta forma. A regretului. Dac-as putea sa ma vad murind cred ca as plange cu lacrimi de crocodil, regretand pana si eu, spectatorul, ca sub ochii mei se moare dorind in continuare.

 

Cand eram copil si pana tarziu in adolescenta ma razbunam pe cei care imi provocau suferinta.

 

Nu orice suferinta, ci aceea ultima, cand simti c-ai indurat enorm. Ai tot tolerat cantitati impresionante de furie venite din ceilalti, ai strans din dinti promitandu-ti ca acesta va fi binele facut tuturor, dar totusi sacrificiul tau nu pare sa ia sfarsit. Si-atunci iti aduni ultimele puteri ca sa le urli celorlalti nedreptatea aceasta facuta tie, in care tu ai acceptat cererile lor aproape inumane de a te lasa patruns de nebunia lor ca sa ii salvezi.

 

Ma asezam intr-un colt retras si, inchizand ochii, ma vedeam murind. Plangeam in realitatea aceea inca plina de furie, plangeam pentru ca nu aveam unde mai departe sa deversez suvoaiele de afecte si vieti omenesti, iar in mintea mea se derula o scena dubla: eu muream ingropand astfel, facand sa inceteze, partile acelea insuportabile de destin, iar ei, tortionarii mei, sufereau ca ma pierd, traiau indurerati disparitia mea.

 

Astazi rar mai pot sa plang in acest mod. E prea devreme ca sa stiu daca e bine sau rau, in masura in care binele ar fi capacitatea mea de a distinge realitatea obiectiva de cea psihica, maturitatea de copilarie, prezentul de trecut.

 

Intalnirea mea cu celalalt inseamna siruri interminabile si moduri complet diferite de a muri. Celalalt e sursa mea de tensiune, un fel de bici ce lasa urme arzatoare in sufletul meu ori un fel de lama taioasa care ma imparte in multe bucati pe care fac eforturi uriase sa le tin impreuna. Cutitul reteaza, eu pun la loc, ca intr-o manifestare compulsiva a obsesiei de a nu ma pierde pe mine. Nu taietura ma doare, ci spaima ca n-as mai fi intreaga. Ori chiar mai mult. Spaima ca exista cineva care decide pentru mine. Ma taie. Ma chinuie. Ma omoara. In final, iesirea din viata e moartea. N-o sa mai pot tine laolalta trup si minte, freamatul acesta de celule nascandu-se si murind pentru ca eu sa pot scrie o scurta istorie. Si-atunci ma intreb cu tristete la ce bun un altul care sa secere acest dans magnific, de parca muzica ar continua sa cante neincetat?

 

Celalalt e cineva despre care inca invat sa il intalnesc. In fiecare zi apas rewind-ul imaginar al muzicii pe care toti cei vii o ascultam si incerc sa imi potrivesc pasii. Si iar constat ca nu gasesc un pas nou, ci il repet pe acelasi, privind cum doi bocanci se calca unul pe celalalt.

 

Nici macar nu-s ai mei amandoi.

 

 

%d bloggers like this: